Domeniile Franco - Române
Domeniile Franco - Române

Domeniile Franco - Române

10:00 - 17:00
Închis

Strada Școlii 143, Săhăteni 127535, Romania

Despre

Povestea începe cu un vizionar în Dealu Mare, între Gura Vadului şi Săhăteni, unde în anul 2000, Denis Thomas, proprietar şi vinificator din Burgundia, pune bazele primei plantaţii viticole BIO din România. Denis Thomas preia şi dezvoltă o plantaţie de 45 de hectare, într-o zonă din Dealu Mare, unde terroir-ul, similar celui din Burgundia permite producerea de vinuri româneşti în spirit franţuzesc.

Începând cu anul 2020, Domeniile Franco-Române aparţin unui grup de investitori români care intenţionează să-şi valorifice pasiunea pentru viticultură pentru a aduce vinurile cramei mai aproape de consumatorii din România dar şi de cei din străinătate. Misiunea investitorilor vizează modernizarea cramei, extinderea capacităţii de stocare şi de vinificaţie, dar şi dezvoltarea plantaţiei BIO care a adus României, în anul 2006, primul vin certificat Ecocert.

La cele 45 de hectare preluate de la Denis Thomas, familia Olariu a adăugat încă 40 de hectare cu viţă-de-vie (o plantaţie cunoscută în zona Gura Vadului sub numele „Domeniile Persu-Eminescu”). Proprietate deţinută înainte de Primul Război Mondial de străbunicii lui Mihnea Olariu (Alexandru Persu – inginer agronom, fost primar al comunei Tohani şi Ecaterina Eminescu – nepoata poetului Mihai Eminescu), Domeniile Persu-Eminescu au fost retrocedate, începând cu anul 2002, către părinţii investitorului, Marina şi Nicolae Olariu. O poveste de familie care se întinde pe mai multe generaţii, o poveste care merge mai departe.

La Săhăteni, în Dealu Mare, îmbinăm tehnicile tradiţionale cu tehnologia modernă, pentru a produce vinuri de foarte bună calitate. Cu o suprafaţă de 1900 mp, crama noastră dispune de instalaţii de vinificaţie şi stocare pentru toate tipurile de vinuri: albe, rose şi roşii.

Întrucât certificarea Ecocert impune proceduri stricte şi în procesul de vinificaţie, avem propriul laborator de analize pentru fiecare etapă de producţie. De asemenea, îmbutelierea şi etichetarea se realizează automatizat. În acest mod, ne asigurăm că toate vinurile obţinute sunt la standarde ridicate de calitate.

În prezent, la Domeniile Franco-Române se cultivă, pe 85 hectare, următoarele soiuri:
  • Struguri Albi: Fetească Albă BIO, Tămâioasă Românească BIO, Sauvignon Blanc BIO, Chardonnay BIO, Fetească Regală, Riesling Italian BIO
  • Struguri Roșii: Pinot Noir BIO, Merlot BIO, Fetească Neagră BIO, Cabernet Sauvignon, Merlot.
Portofoliul cramei conține brandurile: Rendez-Vous, DFR, Vigneron și Arrogance.

Crama poate fi vizitată de grupuri de minim 6 persoane - maxim 20 persoane, de luni până vineri, cu rezervare în prealabil cu minim 2 zile înainte pe adresa contact@dfr-wines.ro. Orele de începere a tururilor sunt 11 și 14, acestea putând diferi în funcție de sezon.

Facilități

Bike friendly Parcare Pet friendly Posibilitate de servire a mesei/catering (pentru grupurile organizate) Wi fi Wine Shop

Tipuri de vin

Orange Wine Vin alb Vin rose Vin roșu

Turism viticol

Cazare în apropiere Degustări de vin Vizite cu degustare

Video

Alte sugestii

Alira este o cramă-boutique de 80 de hectare, situată în Dobrogea, pe dealurile de pe malurile Dunării Vechi. Credem în respectul pentru natură și calitatea în detrimentul cantității. Toate acestea le facem în speranța de a oferi o experiență premium fiecărui client. Numele Alira este un mariaj între denumirile localităților Aliman și Rasova unde se află viile noastre și unde se naște vinul, pe malurile Dunării. Acesta este un loc special, unde natura lucrează în favoarea omului și singurele ingrediente care lipseau pentru a face un vin legendar erau pasiunea și priceperea.
Aliman 907025, Romania
CRAMA APOGEUM se află în localitatea Gura Vadului, în aceeași curte cu Valahorum. Apogeum dispune de Conacul Apogeum (5 camere + apartamentul Regal) și Conacul Mic (14 camere), oferă acces gratuit la internet WiFi, o terasă și o grădină. Oaspeții au la dispoziție un restaurant care servește preparate europene și parcare privată gratuită. Toate camerele pensiunii sunt prevăzute cu aer condiționat și baie privată. Vinul Prețios și nobil, APOGEUM este un vin unic, obținut prin metode vechi de 2000 de ani dintr-o vie veche, special amenajată și îngrijită, amplasată într-una din cele mai bune zone viticole din România – Dealu Mare. APOGEUM poartă o încărcătură emoțională și personală puternică. Vin de semnătură, această Fetească Neagră premiată pe patru continente, este încununarea muncii de o viață a lui Virgil Mândru, proprietarul Cramei APOGEUM. La Crama Apogeum vei avea ocazia să încerci și vinurile din colecția Valahorum. Valahorum este un proiect care si-a propus sa ofere publicului cunoscator vinuri-reper ale Romaniei. „Vinul românesc merită mai mult. Merită crame în care vinul se face nu mult, ci aproape de perfecțiune; merită să își întâlnească publicul în locuri unice, în care pasiunea și măiestria să poată fi descoperite. Și astfel am fondat Valahorum, un proiect prin care ne propunem să oferim vinurile-reper ale României, prin unirea soiurilor, zonelor viticole și oamenilor ce au cel mai mult de oferit unui domeniu cu potențial imens pentru România.” Virgil Mândru, fondator Valahorum
Gura Vadului, 107300, Gura Vadului 107302, Romania
Domeniul Vila Dobrușa, în prezent complet restaurat, și-a deschis porțile în actuala sa arhitectură din anul 2011 și reprezintă o adevărată punte între generații, aparținând familiei proprietarilor din anul 1927.  Aici veți găsi o oază de liniște, de pace și de bucurie, grație minunatului peisaj înconjurător și străduinței tuturor celor care lucrează vița de vie a podgoriei, creează vinurile noastre și susțin tradiția locală, în armonie cu așteptările celor care ne vizitează. Domeniul de familie Vila Dobrușa, situat în renumita podgorie Drăgășani, reprezintă un ansamblu arhitectural ce îmbină tradiția artei brâncovenești și modernitatea, ce cuprinde conacul familiei, crama AVINCIS, 50 hectare de viţă de vie, mai multe hectare de pădure și o amenajare peisagistică de excepție. Situată pe malul drept al Oltului, cel mai mare afluent al Dunării din România, podgoria Drăgășani se întinde pe o lungime de 60 de km, între Subcarpații Getici în nord și Câmpia Română în sud. La Domeniul Vila Dobrușa oaspeții se bucură de un sejur turistic cu cazare în garsoniere și apartamente elegante, cu vedere spre viile podgoriei domeniului și spre frumosul peisaj dintre dealurile vâlcene și râul Olt. O experiență gastronomică inedită este oferită oaspeților, în compania vinurilor AVINCIS, produse în podgoria domeniului. Domeniul Vila Dobrușa - Crama AVINCIS este situat în inima unei regiuni din patrimoniul UNESCO, fiind înconjurat de numeroase obiective turistice: Schitul Dobrușa, Mânăstirea Sfântul Pantelimon și Mânăstirile Olteniei – Dintr-un Lemn, Horezu, Arnota, Bistrița, precum și Culele de la Măldărești sau atelierele de ceramică de la Horezu, sunt doar o parte din frumuseţile zonei. La distanță de 1h 30 este Transalpina și, respectiv, de 2 h este complexul operelor sculptorului Constantin Brîncuși din Târgu-Jiu. Accesul la domeniul Vila Dobrușa se face fie dinspre drumul expres Dex 12, fie dinspre Valea Oltului sau dinspre Târgu-Jiu/Horezu. Vinurile AVINCIS, expresie a terroir-ului de Drăgășani Drăgășani are toate premisele unei denumiri de origine controlată, în manieră franceză. Podgoria Drăgășani a produs întotdeauna vinuri albe fine, răcoroase, cu o aciditate bună. Vinurile roșii din regiune, produse în principal din Cabernet Sauvignon și din soiul local Negru de Drăgășani, se bucură și ele de apreciere națională și internațională. Important: • Rezervările pentru cazare / degustare / mese se fac în prealabil pe aplicatia de rezervari. Detalii suplimentare: 0722 332 867, 0751 199 415, crama.avincis@avincis.ro • Degustările fără cazare se organizează pentru grupuri de minim 5 persoane. 
Strada Valea Caselor 1A, Drăgășani 245700, Romania
Închis
Velvet Winery, un concept de cramă “boutique”, este situată în inima regiunii viticole Dealu Mare, podgoria Tohani, într-o zonă cu o bogată tradiţie viticolă, recunoscută pentru producerea vinurilor de mare calitate și complexitate. Crama este dotată cu tehnologie modernă pentru întreg procesul de prelucrare a strugurilor şi de elaborare a vinurilor de calitate, menită să păstreze aromele primare ale strugurilor și tipicitatea de soi. Întregul proces de producţie creează condiţiile optime pentru realizarea unor vinuri de creație. Crama Velvet Winery poate fi vizitată de luni până duminică cu rezervare făcută în prealabil la numărul de telefon 0740 017 771 sau email office@velvetwinery.ro Detaliile degustărilor de vin și ale picnicurilor în vie ce se pot organiza sunt aici. Crama noastră poate fi gazdă perfectă a evenimentelor tale. Pe lângă degustările de vin și picnicurile în vie, organizăm nunți, botezuri și evenimente corporate într-un cadru unic, în mijlocul naturii.
DJ100H, Romania
Mierla Albă este o cramă artizanală în inima regiunii Dealu Mare. Aici se produce un cupaj de Fetească Neagră și Merlot, pe care l-am denumit Mierla Albă. Unicul nostru vin. Noroc! 
DJ102R, Romania
Închis
Numele S.E.R.V.E reprezintă Societatea Euro Română de Vinuri de Excepție, iar bazele acestei crame au fost puse încă din 1994 de către Contele Guy de Poix, producător francez de vinuri și proprietarul a 50 ha de vie în Corsica. Astfel, S.E.R.V.E devine prima societate viticolă privată din România de după 1989. Astăzi S.E.R.V.E are 110 ha de vită de vie replantată în Dealu Mare și 56 ha în Podgoria Babadag (Cogealac), crama este dotată cu o linie de îmbuteliere de 2000 sticle/ora și are o capacitate de 20 000 hl. Proprietarul cramei este Mihaela Tyrel de Poix, iar vinificator este Aurel Rotarescu. Game vinuri: Cuvee,Terra Română, Serve, Vinul Cavalerului, Rezervă Contelui
Ceptura de Jos 107125, Romania
Cu o suprafață de numai 25 ha, Gramofon Wine deține un portofoliu diversificat de vinuri ce este potrivit atât celor care abia acum descoperă vinul cât și cunoscătorilor. Plantațiile de viță de vie GRAMOFON WINE se află în vecinătatea orașului Urlați. Via a fost replantată începând cu anul 2009, la distanță de 2,2m, fiecare soi fiind distribuit pe suprafețe relativ mici pentru a permite întretinerea cât mai riguroasă a plantației. Conceptul Gramofon Wine este de a transmite armonia vinului în cel mai simplu și natural mod. Vinurile noastre au o dezvoltare organică, iar tehnicile și procesele complexe de vinificare folosite au menirea de a desăvârsi și potenta fiecare aromă și gust. Din vara 2022 Gramofon ofera si cazare in cele 5 casute situate in vie, iar din primavara 2024 crama a deschis Gramofon Inn, o unitate de cazare cu 14 camere.
Mocești, Romania
1 eveniment
Lansată în 1997, crama Davino oferă publicului unele dintre cele mai cunoscute și apreciate vinuri. Game vinuri: Davino, Flamboyant, Domaine Ceptura, Monogram, Iacob, Făurar.
435B, Comuna Ceptura 107126, Romania
Suntem o cramă artizanală mică, cu sete mare de inovație, de alchimie, și de noi gusturi care întruchipează generația nouă și mândră a tradiției românești de vinificație. Ne inspirăm din natură și sărbătorim istoria bogată a vinului românesc cu dăruire și atenție, având o curiozitate deosebită pentru noi combinații, cu cei mai buni struguri pe care îi găsim.
Valea Nucetului 20, 106313, Romania