Goana după comori in Dobrogea (Tulcea)

Goana după comori in Dobrogea (Tulcea)


920 RON

Tulcea, Romania

Sâmbătă, 30 Mai 2026 - Duminică, 31 Mai 2026
09:00 - 22:00

Despre

Dobrogea se descoperă cu soare pe umeri, Dunărea aproape, vin în pahar și povești bune pe drum.

Pe 30-31 mai, punem Corksmobilul din nou pe roți și plecăm într-o aventură de două zile prin una dintre cele mai spectaculoase regiuni viticole din România. Ne așteaptă crame, vinuri dobrogene, peisaje cu aer de vacanță, o noapte în Tulcea și câteva comori lichide pe care abia așteptăm să le descoperim împreună.

📍 Itinerariul aventurii

🚍 Sâmbătă, 30 mai | 09:00 – Plecare din Piața Victoriei
Ne îmbarcăm în Corksmobil și pornim spre Dobrogea, cu Prosecco & Cava „on the wheels”, ca să intrăm corect în atmosfera de excursie. Pe drum, povestim despre tradiția viticolă a Dobrogei, stilurile de vinuri pe care le vom încerca și locurile prin care ne va purta aventura.

🍷 Prima oprire: Crama Hamangia
Ajungem la Crama Hamangia pentru prima degustare a excursiei: 5 vinuri, tur de cramă, platouri și povești direct de la sursă. Descoperim vinuri născute între Dunăre, mare și soarele generos al Dobrogei, într-un loc unde terroir-ul chiar are ceva de spus.

🐟 După-amiază în Tulcea: Festivalul Scrumbii de Rusalii
După degustare, mergem la Tulcea, unde prindem atmosfera festivalului Scrumbii de Rusalii. Mâncare bună, oraș animat și Dunărea aproape – exact genul de oprire care face o excursie să se simtă ca o mini-vacanță.

🌙 Seara: Tulcea by night sau Aer by Rasova
Pentru cei care vor să continue aventura, există opțiunea de a merge la petrecerea în aer liber Aer by Rasova. Pentru cei care preferă un ritm mai liniștit, seara rămâne pentru plimbare pe faleza renovată din Tulcea și prin Centrul Istoric.

🏨 Cazare în Tulcea
Petrecem noaptea la un hotel de 3 stele, în camere duble, ca să ne refacem forțele pentru ziua a doua.

☕ Duminică, 31 mai | Mic dejun & tur prin Tulcea
Începem dimineața cu mic dejun, cafea și un tur relaxat al orașului Tulcea, cu oprire pe frumoasa faleză renovată.

🍷 A doua oprire: Crama Delta Dunării / La Sapata
Apoi pornim spre Crama Delta Dunării, unde Roberto ne așteaptă cu o degustare de vinuri La Sapata, într-un cadru natural deosebit. Vinuri dobrogene, aer curat, povești de cramă și finalul perfect pentru o escapadă cu gust de vacanță.

🚍 Întoarcere în București
Pornim înapoi spre București duminică seară, în jurul orei 17:00–18:00, cu bagajele ceva mai grele de amintiri, poate și de sticle, și cu Dobrogea bifată cum trebuie: cu vin, drum, oameni faini și chef de dus povestea mai departe.

Bilet: 920 lei / persoană

Include transport cu Corksmobilul, degustări, cazare, mic dejun și toate opririle din itinerariu.
Locurile sunt limitate! Rezervă-ți locul și vino cu noi în goana după comori prin Dobrogea.