Degustarea de Post (București)
Despre
Vinuri fără alcool și meniu de post!
Nu, nu este o glumă de 1 aprilie extinsă!
Posibil unul dintre cele mai idiosincrasice evenimente de până acum, degustarea de post îmbină plăcerea vinurilor și a bucatelor, dar fără nicio moleculă de alcool în pahare sau carne și lactate în farfurie.
În apropierea Paștelui, ieșim din zona noastră de confort și organizăm o seară dedicată persoanelor care țin post, dar care vor să încerce ceva nou, respectând tradițiile.
Uităm preț de câteva ore de plăcerile bahice atât de populare la noi în winebar și ne dedicăm înțelegerii și aprecierii vinurilor fără alcool, celor dezalcoolizate și alternativelor la vin.
Este acesta doar un trend millenial sau noul val chiar este cel fără alcool? Vom vedea și decide la degustare.
Meniul de băuturi virgine:

- Gin & Tonic Virgin
- Spumant fără alcool
- Vin fără alcool & dezalcoolizat (alb și roșu)
- Alternativă la vin
Meniul de post:
- Baba ghanoush (salată de vinete orientală)
- Supă de linte roșie mediteraneană
- Mămăligă cu trufe și ciuperci
- Sarmale de post
- Plăcintă cu mere și nuci
Nu rata degustarea de post! Primul eveniment Corks după care poți să conduci liniștit înapoi acasă!
Bilet early bird: 120 lei la noi pe website
Bilet la intrare: 140 lei

Alte sugestii
25 Apr
Degustări de Aur & Arta Caritabilă: Nu lăsa pe nimeni să-ți spună ce vin să îți placă (București)
Degustare de vin
Începe la 12:00
|
Str. Popa Nan 5, 024076 București, Romania
29 Apr
Degustare vinuri AVINCIS (București)
Degustare de vin
Începe la 19:00
|
Bulevardul Aviatorilor 40, 011863 București, Romania